În perioada 24 octombrie – 7 noiembrie se pot depune dosarele pentru bursa socială, bursa Start UVT, bursa de performanță și cea de excelență. Dosarele se depun, în intervalul menționat anterior, la secretariatul facultății, respectiv Infocentru, în cazul studenților de la FEAA.
Calendarul complet:
Preluarea dosarelor pentru toate categoriile de burse: 24 octombrie-7 noiembrie;
Verificarea dosarelor pentru toate categoriile de burse de către Comisia de acordare a burselor: 8-12 noiembrie;
Afișarea listelor cu studenții potențiali bursieri: 13 noiembrie;
Preluarea contestațiilor la nivel de facultate: 14-15 noiembrie;
Analizarea și soluționarea contestațiilor de către Comisia de acordare a burselor: 18 noiembrie;
Preluarea contestațiilor la nivel de universitate: 19 noiembrie;
Analizarea și soluționarea contestațiilor la nivel de universitate: 20 noiembrie;
Afișarea listelor finale cu studenții bursieri. Transmiterea centralizatorului final la Prorectorat: 21 noiembrie;
Transmiterea statutului de plată a burselor la Departamentul Economico-Financiar: 22 noiembrie.
- Burse sociale
Bursa socială se acordă pe durata întregului an universitar.
(2) Sunt eligibili pentru a obține o bursă socială:
- a) Studenții orfani de unul sau ambii părinți, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, și care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
- b) Studenții bolnavi de TBC, care se află în evidența unităților medicale, cei care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbție grave, insuficiență renală cronică, astm bronșic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular;
- c) Studenții a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.
(3) Limita de vârstă pentru a beneficia de bursă socială este 35 de ani.
(4) Pentru acordarea burselor sociale, singurul criteriu academic este cel de promovabilitate.
(5) Beneficiarii burselor sociale se stabilesc prin aplicarea, în ordine, a criteriilor de eligibilitate prevăzute la alin. (2). În cazul beneficiarilor care se încadrează în condiția prevăzută la alin. (2) lit. c), bursele sociale se acordă în ordinea crescătoare a venitului lunar net mediu pe membru de familie, în limita bugetului disponibil.
(6) Comisia de acordare a burselor de la nivel de facultate trasmise către Comisia centrală de acordare a burselor o listă centralizatoare a potențialilor beneficiari de burse sociale, în ordinea criteriilor prevăzute la alin. (2) și în ordinea crescătoare a venitului lunar net mediu pe membru de familie. În urma centralizării listelor primite de la facultăți, Comisia centrală de acordare a burselor stabilește lista finală de beneficiari ai burselor sociale, în ordinea criteriilor prevăzute la alin. (2) și în ordinea crescătoare a venitului lunar net mediu pe membru de familie, cu încadrarea în bugetul repartizat pentru această categorie de burse și transmite către fiecare facultate lista cu studenții beneficiari ai bursei sociale.
- Burse de Performanță
(1) Bursa de performanță se acordă studenților pe durata unui an universitar pentru a recompensa activitatea academică și rezultatele științifice, artistice sau sportive de excepție ale studenților.
(2) Pot beneficia de bursă de performanță studenții care se încadrează în cel puțin două dintre următoarele cazuri:
- a) au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv au cele mai mari medii din același an de studiu al unui program de studii;
- b) au obținut performanțe științifice / artistice / sportive, inovație și brevete;
- c) au obținut o medie de minim 9,50 la ciclurile de studii universitare din domeniile: Matematică, Informatică, Fizică, Chimie, Biologie, Geografie, Știința Mediului respectiv 9,80 la ciclurile de studii universitare din celelalte domenii.
(3) Studenții înmatriculați în anul I la studii universitare de licență nu sunt eligibili pentru obținerea unei burse de performanță.
(4) Bursa de performanță se acordă prin concurs, pe baza criteriilor stabilite prin metodologia de acordare a burselor a fiecărei facultăți, cu respectarea prevederilor alin. (2).
III. Bursa Start UVT
(1) La începutul fiecărui an universitar, Bursa Start UVT se acordă din venituri proprii extrabugetare studenților din anul I care au primit scrisoare de acceptare din partea universității în vederea admiterii și fost declarați șefi de promoție la finalizarea liceului sau au obținut media 10 la examenul de bacalaureat.
(2) Condiția păstrării Bursei Start UVT pe întreaga perioadă a anului universitar este ca studentul să aibă statutul de student integralist după încheierea semestrului I. În caz contrar, studentul nu mai beneficiază de această bursă în semestrul II.
(3) Prin excepție de la prevederile art. 5, studenții care au obținut Bursa Start UVT pot beneficia și de orice alt tip de bursă.
- Burse Excelență
Anual, UVT acordă 14 burse de excelență, prin concurs, după cum urmează:
- a) Bursa de excelență „Sever Bocu” pentru întreaga activitate;
- b) Bursa de excelență „Ioan Curea” pentru activitatea de cercetare și profesională;
- c) Bursa de excelență „Eugen Todoran” pentru activități sociale, culturale și organizatorice;
- d) 11 burse de excelență, câte una pentru fiecare facultate din cadrul UVT;
(2) Dosarele pentru aceste categorii de burse sunt evaluate de către Comisia centrală de acordare a burselor pentru bursele prevăzute la alin. 1 lit. a)-c), respectiv de către Comisia de acordare a burselor de la nivelul facultății pentru bursele prevăzute la alin. 1, lit. d). În situația în care există mai multe solicitări pentru aceeași bursă, criteriile de departajare vor fi: performanțele din activitatea universitară / performanțele din activitatea extracurriculară sau gradul de implicare în acțiuni de interes pentru facultate, universitate și organizații studențești.
(3) Beneficiarul unei burse de excelență trebuie să fie integralist, cu media generală a anilor de studiu minim 9,00.
(4) Studenții care au primit un tip de bursă de excelență nu mai pot beneficia de un alt tip de bursă, cu excepția bursei sociale și bursei de stagii de studiu.
(5) Documente necesare pentru cele patru tipuri de burse sunt:
- Bursa „Sever Bocu” pentru întreaga activitate se acordă studenților din anul III licență respectiv anul II masterat. Dosarul trebuie să cuprindă: scrisoare de intenție, scrisoare de recomandare din partea facultății, CV, documente care să ateste activitatea științifică, profesională, artistică sau culturală pe întreaga perioadă a activității în UVT.
- Bursa „Ioan Curea” pentru activitatea de cercetare și profesională. Dosarul trebuie să cuprindă: scrisoare de intenție, scrisoare de recomandare din partea facultății, CV, documente care să ateste activitatea științifică (diplome, articole de cercetare, recenzii publicate) pe ultimul an de activitate în UVT;
- Bursa „Eugen Todoran” pentru activități sociale, culturale și organizatorice. Dosarul trebuie să cuprindă: scrisoare de intenție, scrisoare de recomandare din partea facultății, CV, adeverință din partea organizației care să ateste implicarea și rolul studentului în proiect/proiecte sociale și organizatorice, diplome din cadrul acestor proiecte obținute în ultimul an de activitate în UVT;
- Bursa de excelență a facultății. Dosarul trebuie să cuprindă: scrisoare de intenție, scrisoare de recomandare din partea facultății, CV, documente care să ateste activitatea profesională și științifică din ultimul an de activitate în UVT.
(6) Bursele de excelență câștigate prin concurs se acordă pe întreaga perioadă a anului universitar, inclusiv pe perioada vacanțelor. Studenții din ultimul an de studiu beneficiază de bursa de excelență până la data susținerii examenului de licență, respectiv disertație, din prima sesiune.
(7) Condiția păstrării bursei de excelență pe întreaga perioadă a anului universitar este ca studentul să aibă statutul de student integralist după încheierea semestrului I. În caz contrar, studentul nu mai beneficiază de bursă și aceasta se redistribuie următorului student de pe lista rezultată în urma concursului pentru acordarea acestor tipuri de burse.
CUANTUMUL BURSELOR
Bursa de merit 700 lei/lună;
Bursa de performanță: 800 lei/lună;
Bursa socială: 580 lei/lună;
Bursa socială ocazională: 580 lei
Bursa specială: 800 lei/lună;
Burse pentru stagiu de studiu: 600 lei/lună;
Bursa de excelență a facultății: 900 lei/lună.
Bursa „Eugen Todoran”: 1.000 lei/lună;
Bursa „Ioan Curea”: 1.100
lei/lună;
Bursa „Sever Bocu”: 1.200 lei/lună;
Bursa Start UVT: 500 lei/lună
Conform H.G. 844/2008 cuantumul burselor acordate etnicilor români este de 65 de euro/lună pentru ciclul de licență și 75 de euro/lună pentru ciclul de master.
Pentru evitarea dublei finanțări, studenții din toate ciclurile de învățământ din Republica Moldova și din Ucraina, studenții de origine etnică română din afara granițelor țării, cetățenii români cu domiciliul în străinătate, cetățenii străini, bursieri ai statului român, care studiază în Universitatea de Vest din Timișoara și care beneficiază de o bursă în cuantumul și condițiile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 844/2008 nu pot fi beneficiari și ai categoriilor de burse prevăzute la art. 2 din Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3392 din 27 februarie 2017 și la art. 2 din regulament.