StudentFest

Startul a fost dat cu Punctul 8 în 1992, iar Strada a devenit simbolul în care kitsch-ului i se spunea pentru prima dată ”NU!”. EstEtica artei studențești a revenit la Normal, dar ceva s-a întâmplat cu studenții, fiindcă între timp, ei devenisera niște Tineri și neliniștiți, care , reuniți din cele Doua Puncte Cardinale, au povestit 1001 de nopți, gândindu-se la o 999 Introducere În Lumea Noua.

Au meditat ți și-au zis: ”ce ai de gând sa faci? Stai?! Lași la SupraFața doar indiferență” Era nevoie de mobilizare, iar voința, care venea din Inside, a demonstrat că poate rezista Zeitgeist-ului și Dependenței de orice fel.

Tinerii noștri și-au gasit Identitatea și astfel s-au lasat prada Fluxului de cunoștințe și de sentimente. Săturați de o lume plină de Sintetic, s-au gândit ca ar fi mai bine să privească altfel lucrurile și pentru început să respire în sens invers…(Expiră…Inspiră! Expiră Revoluția, inspiră Urma! Ce urma să inspire? Urma de demnitate care vine odată cu acel Compromis de a nu ramâne INERT

Pare un PARADOX, nu-i așa? Ei, bine…stați sa vedeți ce IMPACT vor avea tinerii noștri anul acesta.

StudentFest 1992: Punctul 8 (27 martie-10 aprilie) down down

Organizatorii primei editii StudentFest au ales Punctul 8 ca tema a festivalului,încercând sa schimbe mentalitatea românilor cu privire la un segment social foarte larg si important – studentii – ce nu erau luati în seama pâna atunci. 300 de studenti din toata România au venit la Timisoara pentru a participa la una din sectiunile: teatru, umor, caricatura si muzica din cadrul festivalului, sub îndrumarea unor personalitati din domeniu: Stefan Popa Popas, Vacanta Mare (care a debutat la aceasta prima editie a StudentFest). Mai mult, Punctul 8 a reusit sa contextualizeze festivalul si sa demonstreze capacitatea Timisoarei de a gazdui un asemenea eveniment.

StudentFest 1993: Strada (15 martie-10 aprilie) down down

Strada, ad literam vorbind, a devenit noua gazda a StudentFest, pentru a sonda pulsul cotidian în confruntarea directa dintre studentul creator si publicul receptor. Locurile publice si principalele strazi din Timisoara au devenit scene unde studentii îsi expuneau lucrarile. Peste 400 de studenti din Bucuresti, Iasi, Târgu Mures, Brasov si Timisoara au participat în cele cinci sectiuni, una pentru fiecare gen cultural: arte, teatru, muzica, film si arhitectura. Probabil cea mai mare realizare a editiei din 1993 a fost ca, odata ce expresia artistica a câstigat strada, publicului i-au fost introduse notiunile de “happening” si “performance”.

StudentFest 1994: NU (10-17 aprilie) down down

Dupa ce a fost izolata atâtia ani, noile contacte ale României cu partea de Vest a lumii au adus un nou val de concepte în cultura. Printre acestea, inevitabil, se numara si kitsch- ul, un concept care, a câstigat mai mult interes decât altele. NU – a treia editie StudentFest – propune si cauterizeaza poluarea estetica – kitsch –ul, condamna distrugerea artei si exprima revolta si indignare fata de arta falsa.

Festivalul a avut, ca de obicei, pe lânga cei 480 de studenti participanti la una din sectiunile arte, arte vizuale, film, teatru, coregrafie, muzica si arhitectura, si câtiva invitati speciali, printre care cel mai cunoscut a fost Nae Caranfil, un regizor cu renume ce a venit la Timisoara sa-si prezinte ultimul film.

StudentFest 1995: EstEtica (24 martie-1 aprilie) down down

EstEtica – însemnând estetica, este etica si etica estului s-a centrat pe cresterea calitatii evenimentelor culturale, astfel încât festivalul sa confirme ca este cea mai propice forma de întâlnire între generatii, fiind, în acelasi timp, punctul de întâlnire al studentilor din principalele orase ale României. Proiectii de film, performance, happening-uri, expozitii de arta si piese de teatru, au fost reunite în cele sase sectiuni – arte vizuale, film, teatru, muzica, arhitectura si coregrafie.

StudentFest 1996: Doua Puncte Cardinale (21-27 aprilie) down down

Doua Puncte Cardinale, StudentFest la a cincea aniversare, a reflectat deschiderea tuturor activitatilor sociale, economice si culturale spre Vest si nevoia de integrare în structurile internationale.
Pentru prima data în cei cinci ani ai StudentFest-ului, literatura a devenit sectiune în cadrul festivalului, mai târziu devenind una dintre cele mai de succes sectiuni StudentFest. Invitat special al editiei din 1996 a fost domnul Stere Gulea, o mare personalitate a culturii românesti.

StudentFest 1997: Tânar si nelinistit (5-11 mai) down down

Tânar si nelinistit, titlul deformat al cunoscutului serial american a fost tema aleasa pentru cea de-a sasea editie a festivalului, prima editie internationala a acestuia. Republica Ceha, Ungaria, Franta si Polonia au fost tarile reprezentate de catre aproximativ 100 de studenti ce au participat alaturi de studentii din cele mai importante centre universitare nationale la sectiunile de arte plastice, muzica, film si teatru.
Totodata, editia din acel an a beneficiat de înaltul patronaj al Comisiei Nationale Române pentru UNESCO si l-a avut ca director onorific pe domnul Ioan Holender, directorul Operei din Viena.
Din 5 pâna în 11 mai, invitatii, participantii si publicul au fost îndemnati sa fie Decât saraci si bolnavi mai bine bogati si sanatosi.

StudentFest 1998: Normal (25 aprilie-2 mai) down down

Organizatorii au ales tema Normal ca o confirmare a firescului ce este si ce trebuie sa fie StudentFest. Evident, normalitatea unui StudentFest nu poate însemna banalitate, si, evident, SF 1998 a avut atu-urile sale: înaltul patronaj al Presedentiei României si initierea de colaborari cu institutii specializate pentru fiecare sectiune: arte plastice, muzica, teatru si film. Invitatii speciali nu au lipsit, printre ei numarându-se regizorul Dan Puric si actorul Claudiu Bleont.

StudentFest 1999: 999 – O introducere în Lumea Noua down down

999 – O introducere în Lumea Noua si ceea ce a fost mai bine de realizat pentru noul mileniu ce se apropia. Ocazia de a se crea un cadru intim de manifestare a diverselor valente artistice, de a schimba tot ce s-a perimat si nu mai poate tine pasul cu timpurile ce vor urma. 999 este simbolul vietii, al renasterii, al unei noi lumi în cele patru sectiuni ale festivalului: arte plastice, muzica, teatru si arhitectura.

StudentFest 2000: Stai?!… (18-23 aprilie) down down

Stai?!… Am stat sa vedem ce se întâmpla, sa învatam cât mai multe si am ales ce ne-a placut, am strâns amintiri si ne-am promis ca o sa ne întâlnim si la anul pentru a mai schimba ceva… în arta. Anul acesta, festivalul a avut cele mai multe sectiuni: arte plastice, teatru, muzica clasica si contemporana, arhitectura, film, fotografie, literatura si dezbateri academice. În cadrul sectiunii de muzica, ne-au onorat cu prezenta trupe ca Directia 5, Omul cu sobolani,Implant pentru Refuz si Suie Paparude.

StudentFest 2001: SupraFata (24-29 aprilie) down down

SupraFata – sau o alta FATA a unei SUPRAeditii. Editia a zecea aniversara si-a propus trecerea ideilor în concret, scoaterea lor la suprafata si interactionarea cu acestea prin simturi. De aceea, au fost create sectiunile de arte plastice, teatru, muzica, film, foto-video si literatura, prin care fiecare dintre noi sa auzim, sa vedem sau sa pipaim arta. Nume importante din peisajul muzical autohton au fost prezente si la aceasta editie (Suie Paparude, AB4, Coma, Zob, Republik, Implant pentru Refuz).

StudentFest 2002: INSIDE (16-21 aprilie) down down

INSIDE , adica acolo unde s-a mutat Festul: în incinta Teatrului National de Stat, a Casei de Cultura a Studentilor, în clubul Grizzly, la Centrul Cultural Areopagus, la Galeria 2/2 Bastion, în Clubul UP, etc. De data aceasta schimbarea, ca idee generala a fost crearea unei atmosfere intime de comunicare prin limitarea spatiilor de desfasurare a sectiunilor (arte plastice, teatru, arhitectura, muzica, film, literatura, design vestimentar)
Tot acum, poetii George Vulturescu si Pavel Susara si-au lansat albumele de poezii, Miki de la Suie Paparude si-a lansat albumul Dub Free Romania, iar Vlad Craioveanu si Cosmina Pasarin au fost prezenti în calitate de membri ai juriului la concursul de design vestimentar. La sectiunea de arhitectura au fost expuse, în premiera, 15 proiecte ce urmau sa reprezinte România la Congresul International de Arhitectura de la Berlin .

StudentFest 2003: Zeitgeist (15-20 aprilie) down down

Zeitgeist, spiritul timpului sau starea ce cuprinde privitorul la întâlnirea cu arta. Aceasta întâlnire poate avea loc, dupa cum a aratat editia 2003, în spatii conventionale sau non-conventionale (piesa “Ispitirea lui Iuda”, jucata în cadrul Penitenciarului din Timisoara). Sectiunile din acest an au fost arte plastice, arhitectura, film, foto-video, muzica, literatura si teatru, unde au fost invitati domnul Mircea Diaconu – directorul Teatrului Bulandra din Bucuresti si doamna Lucia Nicoara, director al Teatrului National Timisoara.

StudentFest 2004: DEPENDENTA (19-26 aprilie) down down

DEPENDENTA de cultura – de arte vizuale, teatru, arhitectura, film, muzica. Motto-ul celei de-a treisprezecea editii a fost Esti liber sa faci ce îti zicem noi.
Motivatia temei: sex. religie. droguri. pâine. legalizare. atentie. alcool. minciuni. exprimare. imagine. zgomot. cofeina. ozon. somn. apa. restante. profesor. televizor. familie. miros. sapun. tampoane. lacrimi. masti. umbre. frica. portari. pateu. iarba verde. istorie. culori. benzina. fraieri. genii. speranta. lacomie. lene. comunism. ierarhii. chestii.

StudentFest 2005: Identitate (14-21 aprilie) down down

Identitate. StudentFest furnizeaza tema perfecta pentru regasirea sinelui, folosind arta ca mijloc de exprimare, o limba perfecta ce detine o identitate general recunoscuta. Tema centrala a festivalului graviteaza în jurul:
-tinerilor care pretind o identitate si sunt discriminati din cauza alegerii lor;
-tinerilor ce lupta pentru a îmbunatati aspectele negative ale realitatii prin mijloace specifice identitatii lor.

StudentFest 2006: Flux (5-11 mai) down down

Adaptabilitatea societatii la o succesiune continua de schimbari, la un Flux de noutate. Workshop-uri, dezbateri, expozitii foto, proiectii de film si video experimental, performance-uri, spectacole de teatru creeaza un spatiu activ si nonconformist în sectiunile teatru, literatura, arhitectura, arte, muzica, foto, film si video experimental. Dintre toate aceste evenimente, cele mai remarcabile au fost: proiectia filmului “Moartea Domnului Lazarescu”în amfiteatrul Spitalului Judetean din Timisoara; workshop de pictura azteca sustinut deNoua Acropola; performance-ul realizat de Dana Basu si Daniela Palimariu proiectat pe un panou de 10×10m in Piata Unirii.

StudentFest 2007: SINTETIC.Globalizare.Socializare.Sterilizare (17-23 aprilie) down down

SINTETIC.Globalizare.Socializare.Sterilizare
Traim într-o lume artificiala, în care doar câtiva se preocupa de unicitate. Trecutul si viitorul se împletesc si vin peste noi… din toate directiile. Sintetic… este cuvântul prin care putem defini prezentul.
Editia din acest an a fost dedicata artei pure, artei adevarate, cele 9 sectiuni din acest an propunându-si sa scoata monotonia din arta si arta din tipare: film, foto, dans, arhitectura, muzica, publicitate, literatura, teatru si arte plastice.

StudentFest 2008: „Expira…Inspira” (12-18 mai) down down

„Expira…Inspira” este tema aleasa pentru editia din 2008 a festivalului. Cele sapte sectiuni din acest an (publicitate, foto-film, arhitectura, arte plastice, literatura, teatru si muzica) si-au împartit evenimentele în activitati de creatie într-un cadru restrâns: workshop-uri, conferinte, dezbateri si discutii cu invitatii, respectiv în performance-uri si activitati pentru un public numeros, precum concerte în aer liber, expozitii, teatru de strada, etc.

StudentFest 2009: Urma (25 aprilie; 15-17 mai) down down

StudentFest Urma. Editia care a marcat majoratul StudentFest-ului a însemnat o trecere în revista a schimbarilor aduse de festival în domeniul cultural-artistic românesc si nu numai. Preevenimentul a fost gândit ca o Gala în onoarea invitatiilor pe care StudentFest i-a avut de-a lungul timpului, a participantilor care s-au lansat în acest festival si nu în ultimul rând, a celor ce au avut initiativa si curajul de a crea si continua un astfel de eveniment. Din 15 pâna în 17 mai, evenimentele de publicitate, fotografie, film, arhitectura, arte plastice, literatura, teatru si muzica au adus publicul venit din tara si din strainatate în sfera neconventionalului si a artei tinere, totul încheindu-se cu o Cronica a StudenFest-ului.

StudentFest 2010: rEvolutie (10-16 mai) down down

StudentFest rEvolutie. StudentFest 2010 reprezinta întoarcerea la origini. Echipa din anul 2010 a urmarit sa „revolutioneze” conceptul de StudentFest, însa nu prin negarea traditiei si rasturnarea ordinii existente, ci tocmai prin reîntoarcerea la principiul de la care a pornit festivalul, si anume acela de a crea evenimente studentesti pentru studenti.

StudentFest 2011: Compromis (2-8 mai) down down

StudentFest Compromis. Compromisul de a te trezi dimineata la 7 desi ai vrea sa mai dormi, compromisul de a nu-ti mai bea cafeaua ca sa nu intarzii, compromisul de a sta la semafor, de a-ti lua umbrela desi ti-ar placea sa stai in ploaie, dar nu iti permiti sa iti uzi hainele, compromisul de a saluta desi nu iti pica bine sa il vezi pe cel mai plictisitor profesor, compromisul de a sta 90 de minute in amfiteatru, de a manca desi nu iti e foame, de a iesi in oras intr-un loc care nu iti place, de a crea un “ceva” vandabil si nu intotdeauna valoros… In 2011, StudentFest lanseaza tema Compromisului, ca centru de interes pentru fiecare dintre cele noua sectiuni. Happening-uri, concerte, ateliere de lucru, expozitii si multe alte evenimente artistice si culturale vor impanzi intreaga Timisoara.

StudentFest 2012: INERT (3-12 mai) down down

SStudentFest 2012 lanseaza tema INERT ca centru de interes pentru fiecare dintre sectiunile festivalului, ca o reactie împotriva pasivitatii si mecanizarii societatii în fata artei. În 2012, StudentFest, ne îndeamna sa iesim din starea de inertie, sa ne deschidem ochii, sa ne trezim si sa privim arta din jurul nostru, sa participam la cât mai multe evenimente de arta studenteasca si sa sustinem arta tânara si sincera pentru a redescoperi imensul potential pe care îl avem. StudentFest 2012: INERT vine, totodata, si cu un nou concept: 7 zile intensive de workshop-uri si training-uri închise si 3 zile de expozitii, concerte, happening-uri si multe alte activitati deschise publicului.

StudentFest 2013: PARADOX (11-20 aprilie) down down

StudentFest 2013 lanseaza tema PARADOX ca centru de interes pentru fiecare dintre sectiunile festivalului, un semnal care sa atraga atentia asupra contradictiilor existente în societatea actuala. Se spune ca paradoxul este gândirea fasonata de pasiune, de aceea, sa ne folosim de arta ca un mijloc de evadare din cotidian, sa ne stabilim prioritatile într-o societate în care timpul este si va ramâne mereu o problema, dar în care înca mai comunicam prin arta, mai generam gânduri si sentimente diferite de la o persoana la cealalta. StudentFest 2013: PARADOX continua ideea începuta în 2012: 7 zile intensive de workshop-uri si training-uri închise si 3 zile de expozitii, concerte, happening-uri si multe alte activitati deschise publicului.

StudentFest 2014: IMPACT (8-17 mai) down down

StudentFest 2014 a rezumat, într-un fel, influenta pe care a exercitat-o festivalul asupra vietii artistice si culturale românesti înca de la începuturile sale, alegând tema IMPACT ca punct de inspiratie pentru sectiunile acestei editii: Arte Plastice, Benzi Desenate, Concerte, Dans, Experimentarium, Film, Fotografie, Literatura, Party, Publicitate, Street Art si Teatru.
Scopul a fost, ca de fiecare data, cel de a promova tinerii artisti si a-i ajuta sa se dezvolte, resimtindu-se astfel impactul pe care festivalul îl are în peisajul cultural artistic. Pe perioada festivalului, am avut însa ocazia sa resimtim si un altfel de impact. Cel al naturii, care si-a dezlantuit fortele, plouând peste parada noastra si demonstrând astfel impactul pe care-l pot avea lucrurile care nu le putem controla asupra ordinii prestabilite de noi.

StudentFest 2015: CONFLICT (7-16 mai) down down

StudentFest 2015, „CONFLICT a fost tema celei de-a 24-a editii a festivalului, laitmotivul StudentFest 2015 fiind reprezentat de conflictele între generatii, culturi, religii, conflicte interpersonale, interetnice sau internationale, toate prezente în vietile noastre cotidiene. Într-o societate aflata în continua schimbare, în care globalizarea duce tot mai des la izbucnirea unor noi conflicte, unele dintre ele chiar foarte aproape de granitele noastre, s-a dorit ca arta si cultura sa fie instrumente care sa uneasca oamenii, tragând, în acelasi timp, un semnal de alarma asupra nocivita?ii conflictelor din toate tipurile, îndemnând la transpunerea energiilor conflictuale interne în procese de creatie.

StudentFest 2016: ARTA ÎN TIMP (19-28 mai): down down

StudentFest 2016, în anul 2016, aflându-se la ediție aniversară, StudentFest25 pune în evidență axa trecut-prezent-viitor din perspectiva cultural-artistică prin conturarea a două elemente definitorii pentru acesta: Arborele (simbol filosofic ce reprezintă o totalitate a cunoștințelor spirituale, culturale, materiale, istorice și științifice, abordat din perspectiva arborelui genealogic al festivalului) și Oamenii (actori principali, dar și receptori ai festivalului și ai desfășurării lui, formând baza manifestației și construind-o mai departe prin descoperirea și crearea artei).

StudentFest 2017: VIZIUNE (11-20 mai): down down

StudentFest 2017: 11-20 este formula ediției cu numărul 26, în centrul căreia se situează VIZIUNEA. Tema de anul acesta dorește să scoată în evidență modul în care se poate vedea dincolo de limitele impuse de societate, încurajând tinerii să ia parte la un manifest cultural, în care să creeze și să dea sens artei printr-o perspectivă proprie, punând în valoare unicitatea caracterului lor. Elementul cel mai reprezentativ pentru viziune este ochiul ce se dezintegrează reprezintă infinitul de elemente ca un întreg, iar punctele opuse ale hexagonului reprezintă viziunile opuse, dar totuși complementare asupra artei al cărui întreg este tocmai arta și cultura.

 StudentFest 2018: ABSTRACT (4-13 mai): down down

 StudentFest 2018: ABSTRACTUL a fost tema celei de a 27-a ediții și este conceptul opus concretului, oferindu-i artistului libertate gestuală și concentrându-se pe universul interior al acestuia. Termenul de „abstract” este însă foarte general, iar folosirea lui a oscilat între accepții extremiste, rezultând în urma procesului de izolare a realității în imagine sau, dimpotrivă, a realității concrete, opera existând ca o realitate în sine. În 2018, StudentFest a întâmpinat arta și pasionații de artă prin cele 11 secțiuni: Arhitectură, Arte conceptuale, Arte plastice și vizuale, Arte Urbane, Arte video și film, Dans, Design Vestimentar, Fotografie, Literatură, Muzică și Teatru.

 StudentFest 2019: iRELEVANT(10-19 mai): down down

 StudentFest 2019: Cum definim ce mai e RELEVANT sau iRELEVANT în arta contemporană? În zilele noastre, arta a ajuns contestată din toate direcțiile. Artistul este intangibil, criticul nu mai poate fi criticat, iar arta a devenit o sursă inepuizabilă de inspirație, într-un mod conceptual, rebel ce se poate adapta la nivel creativ în orice domeniu, sub orice formă, rupând astfel orice barieră socială. Ediția din anul 2019 a reușit ca prin intermediul atelierelor și evenimentelor organizate, să demonstreze că arta rămâne o valoare de relevanță indiscutabilă, indiferent de vremuri.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *