Până în data de 5 noiembrie, ora 23:59, se pot depune dosarele pentru bursa socială, bursele pentru stimularea performanței academice, bursele acordate în baza unor legi speciale, cele de excelență și bursa Start UVT. Procesul de acordare a burselor pe acest semestru se va desfășura exclusiv online.
Dosarele pentru burse sociale se vor prelua doar prin intermediul platformei online: https://bursasociala.uvt.ro/
Conectarea pe platformă se realizează prin intermediul adresei de e-mail instituționale (@e-uvt.ro). Pentru evaluarea dosarelor de burse sociale din anul universitar 2020 -2021, valoarea salariului de bază minim net pe economie luată în considerare este de 1.346 lei/lună, iar lunile care se iau în considerare la calcularea veniturilor unei familii sunt: iunie, iulie și august. Detaliile cu privire la acest tip de bursă (beneficiarii, acte doveditoare, etc.) sunt cuprinse în articolele Art.15 – Art.18 și Anexa 2 din Regulamentul privind acordarea burselor (anexat la sfârșitul articolului).
Calendarul de derulare a procesului de acordare a burselor pentru semestrul în curs este următorul:
- Preluarea online a dosarelor pentru toate categoriile de burse 22 octombrie – 5 noiembrie;
- Verificarea dosarelor pentru toate categoriile de burse de către Comisia de acordare a burselor de la nivel de facultate 6 – 10 noiembrie;
- Afișarea online a listelor cu studenții potențiali bursieri 11 noiembrie;
- Preluarea online a contestațiilor la nivel de facultate 12 – 13 noiembrie;
- Analizarea și soluționarea contestațiilor de către Comisia de acordare a burselor 16 noiembrie;
- Preluarea online a contestațiilor la nivel de universitate 17 noiembrie;
- Analizarea și soluționarea contestațiilor la nivel de universitate 18 noiembrie;
- Afișarea online a listelor finale cu studenții bursieri și transmiterea centralizatorului final la Prorectorat 19 noiembrie;
- Transmiterea statului de plată a burselor la Departamentul Economic-Financiar 23 noiembrie.
Contestațiile vor putea fi transmise prin intermediul unui formular online pus la dispoziție începând cu data de 12 noiembrie pe adresa https://bursasociala.uvt.ro.
- Bursa socială se acordă pe durata întregului an universitar.
Sunt eligibili pentru a obține o bursă socială:
- a) Studenții orfani de unul sau ambii părinți, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecție plasamentul, și care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
- b) Studenții bolnavi de TBC, care se află în evidența unităților medicale, cei care suferă de diabet, boli maligne, sindromuri de malabsorbție grave, insuficiență renală cronică, astm bronșic, epilepsie, cardiopatii congenitale, hepatită cronică, glaucom, miopie gravă, boli imunologice, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice (hemofilie, talasemie etc.), surditate, fibroză chistică, cei infestați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor, spondilită anchilozantă sau reumatism articular;
- c) Studenții a căror familie nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.
Limita de vârstă pentru a beneficia de bursă socială este 35 de ani. Pentru acordarea burselor sociale, singurul criteriu academic este cel de promovabilitate.
- Pentru acordarea burselor de merit nu trebuie depusă cerere. Acestea vor fi acordate pe baza mediei ponderate din anul universitar 2019/2020, respectiv pe baza mediei de admitere pentru studenții anului I.
- Bursa Start UVT se acordă din venituri proprii extrabugetare studenților din anul I care au primit scrisoare de acceptare din partea universității în vederea admiterii și fost declarați șefi de promoție la finalizarea liceului sau au obținut media 10 la examenul de bacalaureat. Condiția păstrării Bursei Start UVT pe întreaga perioadă a anului universitar este ca studentul să aibă statutul de student integralist după încheierea semestrului I. În caz contrar, studentul nu mai beneficiază de această bursă în semestrul II. Prin excepție de la prevederile art. 5, studenții care au obținut Bursa Start UVT pot beneficia și de orice alt tip de bursă.
- Bursa de performanță se acordă studenților care se încadrează în cel puțin două dintre următoarele cazuri: au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv au cele mai mari medii din același an de studiu al unui program de studii; au obținut performanțe științifice / artistice / sportive, inovație și brevete; au obținut o medie de minim 9,50 la ciclurile de studii universitare din domeniile: Matematică, Informatică, Fizică, Chimie, Biologie, Geografie, Știința Mediului respectiv 9,80 la ciclurile de studii universitare din celelalte domenii. Condiția păstrării bursei de performanță pe întreaga perioadă a anului universitar este ca studentul să aibă statutul de student integralist după încheierea semestrului I, în caz contrar studentul nu mai beneficiază de această bursă în semestrul II.
- Burse de Excelență
UVT acordă 14 burse de excelență anual, prin concurs, după cum urmează:
- a) Bursa de excelență „Sever Bocu” pentru întreaga activitate;
- b) Bursa de excelență „Ioan Curea” pentru activitatea de cercetare și profesională;
- c) Bursa de excelență „Eugen Todoran” pentru activități sociale, culturale și organizatorice;
- d) 11 burse de excelență, câte una pentru fiecare facultate din cadrul UVT.
Beneficiarul unei burse de excelență trebuie să fie integralist, cu media generală a anilor de studiu minim 9,00. Studenții care au primit un tip de bursă de excelență nu mai pot beneficia de un alt tip de bursă, cu excepția bursei sociale și bursei de stagii de studiu.
Documente necesare pentru cele patru tipuri de burse sunt:
- Bursa „Sever Bocu” pentru întreaga activitate se acordă studenților din anul III licență respectiv anul II masterat. Dosarul trebuie să cuprindă: scrisoare de intenție, scrisoare de recomandare din partea facultății, CV, documente care să ateste activitatea științifică, profesională, artistică sau culturală pe întreaga perioadă a activității în UVT.
- Bursa „Ioan Curea” pentru activitatea de cercetare și profesională. Dosarul trebuie să cuprindă: scrisoare de intenție, scrisoare de recomandare din partea facultății, CV, documente care să ateste activitatea științifică (diplome, articole de cercetare, recenzii publicate) pe ultimul an de activitate în UVT;
- Bursa „Eugen Todoran” pentru activități sociale, culturale și organizatorice. Dosarul trebuie să cuprindă: scrisoare de intenție, scrisoare de recomandare din partea facultății, CV, adeverință din partea organizației care să ateste implicarea și rolul studentului în proiect/proiecte sociale și organizatorice, diplome din cadrul acestor proiecte obținute în ultimul an de activitate în UVT;
- Bursa de excelență a facultății. Dosarul trebuie să cuprindă: scrisoare de intenție, scrisoare de recomandare din partea facultății, CV, documente care să ateste activitatea profesională și științifică din ultimul an de activitate în UVT.
Bursele de excelență câștigate prin concurs se acordă pe întreaga perioadă a anului universitar, inclusiv pe perioada vacanțelor. Studenții din ultimul an de studiu beneficiază de bursa de excelență până la data susținerii examenului de licență, respectiv disertație, din prima sesiune.
Condiția păstrării bursei de excelență pe întreaga perioadă a anului universitar este ca studentul să aibă statutul de student integralist după încheierea semestrului I. În caz contrar, studentul nu mai beneficiază de bursă și aceasta se redistribuie următorului student de pe lista rezultată în urma concursului pentru acordarea acestor tipuri de burse.
Facultatea | Adresa e-mail |
Facultatea de Arte și Design | [email protected] |
Facultatea de Chimie, Biologie, Geografie | [email protected] |
Facultatea de Drept | [email protected] |
Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor | [email protected] |
Facultatea de Educație Fizică și Sport | [email protected] |
Facultatea de Fizică | [email protected] |
Facultatea de Litere, Istorie și Teologie | [email protected] |
Facultatea de Matematică și Informatică | [email protected] |
Facultatea de Muzică și Teatru | [email protected] |
Facultatea de Sociologie și Psihologie | [email protected] |
Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării | [email protected] |
Dosarele pentru restul tipurilor de bursă se vor depune exclusiv online la adresele dedicate burselor de la nivelul facultăților, utilizând adresa de e-mail instituțională. De asemenea, prin intermediul acestor adrese se pot adresa și întrebări referitoare la procesul de acordare a burselor.