Democrația în UVT – Candidaturi șefi de cămine

Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), în calitate de organizație studențească legal constituită și reprezentativă la nivelul Universității de Vest din Timișoara, organizează, ca în fiecare an, proiectul Democrația în UVT, în cadrul căruia se aleg studenții reprezentanți, alegerile fiind organizate conform Regulamentului de alegere a studenților reprezentanți din UVT (atașat la finalul articolului).

 

În perioada 8 octombrie – 10 octombrie se pot depunere candidaturi pentru șefii de cămine. Acestea se depun prin e-mail la adresa [email protected] și trebuie să conțină CV-ul, scrisoarea de intenție și declarația privind neapartenența în structura de conducere a unei organizații ce aparține unui partid politic, semnată.

 

Campania electorală se va desfășura în perioada 11 octombrie – 15 octombrie, aceasta fiind strict INTERZISĂ în afara perioadei menționate.

 

Alegerile efective pentru șefii de cămine vor avea loc în data de 16 octombrie, acestea desfășurându-se în fiecare cămin.

 

Pentru postul de șef de cămin poate candida orice student înmatriculat la UVT, locatar al căminului respectiv și care îndeplinește condițiile prevăzute de regulament. Acesta trebuie să asigure legătura dintre locatarii căminului și reprezentanții UVT și să intervină în cazul în care apar probleme.

La alegerile pentru șeful de cămin pot vota doar locatarii căminului respectiv.

Regulament de alegere a studenților reprezentanți