Un concert-eveniment, un mariaj muzical între Orient și Occident, ce aduce în premieră în România o muzică rară, creată acum 50 de ani din îmbinarea stilului clasic occidental cu cel indian.
Alexandru Tomescu vă invită să îl însoțiți pe drumul parcurs de către doi artiști de renume internațional: violonistul Yehudi Menuhin și sitaristul Ravi Shankar. Proiectul lor, „West meets East”, temelie a stilului World, a generat o muzică nouă din împletirea ragas-urilor indiene cu melosul european, reușind să inspire timp de cinci decenii melomanii din toata lumea.