Balul UVT este un eveniment social-cultural organizat la începutul fiecărui an universitar și este o primă ocazie pentru boboci să se integreze cât mai bine în mediul studențesc Deoarece este datoria noastră să fim alături de cei din anul I, organizarea balului a devenit deja o tradiție pentru OSUT. Deși studenții din primul an universitar sunt în centrul atenției, evenimentul este deschis pentru toată comunitatea studențească din Timișoara.
Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara (OSUT), în calitate de organizație studențească legal constituită și reprezentativă la nivelul Universității de Vest din Timișoara, organizează în fiecare an proiectul Democrația în UVT, în cadrul căruia se aleg studenții reprezentanți, alegerile fiind organizate conform Regulamentului de alegere a studenților reprezentanți din UVT. Proiectul constă în organizarea alegerilor pentru studenții reprezentanți în Consiliile Facultăților, Senatul UVT, Consiliile Școlilor Doctorale și Consiliul pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD), precum și pentru studenții șefi de cămin.
ITFest este un proiect conceput pentru toți tinerii pasionați de IT, promovând atât educația non-formală, cât și un mediu în care aceștia își pot testa cunoștințele. Proiectul a ajuns la a 14-a ediție și dorește să completeze abilitățile obținute de către studenți într-un mod cât mai plăcut, pentru a putea pune în practică orele de teorie acumulate în facultate și pentru a experimenta cele mai noi tehnologii din domeniul IT. ITFest pregătește atât conferințe și ateliere ce vizează probleme actuale în ceea ce privește perspectivele de carieră și întrebări frecvent întâlnite în domeniul IT, cât și un concurs de cosplay, concurs de algoritmică, un hackathon și lan-party-uri pentru iubitorii de jocuri eSports. Scopul principal al proiectului este de a promova competitivitatea şi de a dezvolta cunoştinţele teoretice dobândite prin aplicaţii practice. |
Abecedarul Carierei
Inițiativa a luat naștere în 2014 din nevoia tinerilor aflați la început de drum de a fi ghidați către o carieră de succes. Sub denumirea de Abecedarul Carierei au fost reunite două proiecte anterioare ale organizației studențești, și anume Economia de la A la Noi și JobQuest, adăugându-se și un nou segment, cel al antreprenoriatului. Scopul proiectului vizează dezvoltarea cunoștințelor pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 35 de ani, în vederea unei mai bune integrări pe piața muncii. De 7 ediții, proiectul se adresează atât pasionaților de economie și antreprenoriat, cât și celor care-și doresc o carieră profesională de succes, pregătindu-i prin ateliere pe tema angajabilității. (abc.osut.ro) Grupul țintă vizează 300 de tineri care doresc să își dezvolte cunoștințele din domeniul economic, să se integreze cât mai bine pe piața muncii sau să se inițieze în deschiderea unei afaceri proprii. Pentru ca dezvoltarea tinerilor să fie completă, este necesară îmbinarea educației formale cu cea nonformală, aceasta din urmă fiind principala responsabilă de deschiderea unor noi orizonturi. Proiectul încurajează participanții spre acumularea de noi cunoștințe teoretice, dar și practice, prin crearea unui mediu propice testării și punerii în practică a informației pe care au reușit să o dobândească pe parcursul atelierelor. |
StudentFest
StudentFest a apărut în anul 1992 ca o reacție împotriva cenzurii libertății de exprimare, evoluând și devenind un festival internațional studențesc de artă și cultură consacrat, care ajunge în anul 2020 la ediția cu numărul 29. În decursul edițiilor încheiate, peste 15.000 de participanți și artiști au transmis mai departe povestea StudentFest. Festivalul are ca scop principal crearea unui mediu propice tinerilor artiști pentru a se exprima și a se promova continuu, reprezentând o adevărată rampă de lansare de-a lungul anilor.
Aflându-se la a 29-a ediţie, StudentFest reuşeşte să îmbine unitar mai multe domenii artistice: Arte urbane, Dans, Design Vestimentar, Arte vizuale, Foto-video, Literatură, Muzică și Teatru. StudentFest transmite anual un mesaj ce se reflectă prin temele abordate, născute din problemele actuale ale societății și al vieții cotidiene, astfel amintim următoarele tematici abordate de-a lungul anilor: Punctul 8 Strada, NU, EstEtica, Două Puncte Cardinale, Tineri și neliniștiți, Normal, O introducere în Lumea Nouă, Stai?!, SupraFață, Inside, Zeitgeist, Dependența, Identitate Sintetic-Globalizare-Socializare, Inspiră… Expiră, StudentFest Urma, Compromis, Inert, Paradox, Impact, Coflict, StudentFest25, Viziune, Abstract, iRELEVANT. Pentru mai multe detalii vă invităm să accesați site-urile: https://ro.wikipedia.org/wiki/StudentFest și http://studentfest.ro/. |
West Summer University
West Summer University este organizat în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara și are ca activitate principală simularea procesului de predare, învăţare şi evaluare în universitate pentru elevii de liceu, venind în ajutorul celor indeciși cu privire la facultatea pe care vor să o urmeze în viitor. Anul acesta, proiectul se află la a 10-a ediție și le oferă elevilor oportunitatea de a simula viața de student timp de 17 zile. Profesorii celor 11 facultăți din cadrul Universității de Vest din Timișoara sunt dornici să-i introducă pe participanți în disciplinele de bază ale profilului ales. Viața de student vine la pachet cu distracție și relaxare, astfel că organizatorii pregătesc activități care să întregească experiența studențească. (westsummeruniversity.ro) |