Cercetaşii din Timişoara pregătesc un festival deosebit în oraşul nostru. Festivalul Luminii este un eveniment național sincron, organizat anual de către membrii Organizației Naționale “Cercetașii României” și tinerii voluntari locali. În anul 2017, festivalul ajunge la cea de-a VIII-a ediție în Timișoara și a pregătit o serie de activităţi şi ateliere care să îi îndemne pe timişoreni să redevină copii şi să descopere lucrurile care îi fac mai fericiţi. Anul acesta se va desfășura pe data de 13 mai, în Piața Unirii, începând cu ora 16:00.
Evenimentul îşi doreşte să creeze un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi, pentru a-și aminti că lucrurile mărunte din jurul lor le pot face clipa, ziua și viața mai bune. Cercetaşii au pregătit numeroase ateliere menite să sporească creativitatea şi imaginaţia copiilor şi tinerilor. O să regăsim pictură, origami, atelier de jonglerii, atelier de orientare, ateliere de realizat coşuri din nuiele şi atelier handmade prin care participanţii pot descoperi noi moduri de a folosi materialele reciclabile.
De asemenea, organizatorii pregătesc şi o serie de activităţi prin care timişorenii pot redescoperi bucuria lucrurilor simple. Aceştia sunt invitaţi să trimită organizatorilor fotografii care vor fi expuse în Piaţa Unirii şi totodată pot aduce cărţi de acasă pentru a face schimb cu ceilalţi participanţi. Copiii pot participa atât la facepainting, cât şi la diverse jocuri cercetăşeşti prin care vor intra într-o atmosferă interactivă şi amuzantă.
Odată cu lăsarea întunericului, se va stinge iluminatul public, iar întreaga piaţă va fi îmbrăcată cu lumina a peste 5000 de gulguţe (cutiuţe din hârtie cu câte o lumânare înăuntru). Atmosfera va fi încălzită şi de vocile tinerelor talente, care vor susţine un concert. Şi cum s-ar putea încheia o astfel de seară altfel decât cu un spectacol de foc? Deep6 Project (Pyraessence) va crea o animaţie spectaculoasă, ce constă în jonglerii cu foc, încheind prin aceasta Festivalul Luminii. Evenimentul are ca scop apropierea comunității noastre și regăsirea de valori simple, de lucruri care deconectează de la agitația zilnică și ne aduc în față minunile mărunte, dar pline de semnificație ale prezentului.