Viața înseamnă libertate. Împreună pentru viață

Avem deosebita plăcere de a vă înainta prezenta

 

INVITAȚIE

la prima activitate de informare din cadrul campaniei privind traficul de persoane ”Viața înseamnă libertate. Împreună pentru viață” ce va avea loc Marți, 07.11.2017, între orele 10 – 12, în incinta Universității de Vest din Timișoara, Sala A01.

Campania de informare are ca scop creșterea numărului de victime identificate ale traficului de persoane exploatate intern și identificarea timpurie a acestora prin capacitarea și implicarea societății civile în procesul de identificare și sesizare a organelor abilitate.

De asemenea, campania își propune să contribuie la creșterea încrederii societății civile în organele de aplicare a legii.

În acest context, partenerii campaniei,

  • Cross Sector Solutions, LLC (Washington D.C.),
  • Agenția Națională Impotriva Traficului de Persoane – C.R. Timișoara,
  • Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad,
  • Inspectoratul Județean de Poliție Arad,
  • Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Sociologie și Psihologie, Pointman Leadership Institute,
  • Fundația Pro Prietenia Arad

organizează o activitate de informare privitoare la mecanismele de identificare a posibilelor persoane exploatate sexual în interiorul comunității locale.

În cadrul acestei activități Dl. Brian Gregory va susține o prelegere privind indicatorii de victimizare, care va fi urmată de o masă rotundă având tematica ”Exploatarea sexuală a Românilor și în România.”

Pentru activitățile de caritate implementate în folosul persoanelor defavorizate din România, D-lui Brian Gregory i s-a acordat, de către Regina Elisabeta a II-a, Medalia Imperiului Britanic. Începând din anul 1990 Dl. Brian Gregory este implicat în activități de caritate având ca beneficiari persoanele defavorizate din România. De asemenea, Dl. Brian Gregory este și președintele Friendship Foundation UK – Romania, singurul ONG din Marea Britanie care activează în sfera prevenirii traficului de persoane în rândul românilor.