În primele două săptămâni din al doilea semestru al acestui an universitar, respectiv 24 februarie – 6 martie, studenții se pot înscrie la disciplina Educație Fizică și Sport, alegând sportul pe care îl preferă, dintre cele disponibile, prezentate în noul orar (atașat la finalul articolului).
Înscrierea se face conform orarului și pe baza unei adeverințe medicale care atestă faptul că studenții sunt apți pentru efort fizic și care trebuie prezentată profesorului de sport. Această adeverință se poate obține de la un medic din policlinica studențească sau de la un medic de familie. În cazul în care un student nu este apt, este nevoit să se înscrie la gimnastică medicală, pe baza unei adeverințe de la un medic specialist.
Orarul policlinicii studențești se poate găsi aici: https://osut.ro/orar-cabinet-medical/
Toți studenții care nu studiază la Facultatea de Educație Fizică și Sport sunt obligați să participe la patru semestre de sport, pentru a putea intra în examenul de licență. Acestea sunt gratuite în primii doi ani de studiu, ulterior însă se va plăti 15 lei/prezență. Un semestru înseamnă 10 prezențe obligatorii.
Studenții care nu au nicio prezență au posibilitatea de a recupera cele 10 prezențe obligatorii pe parcursul acestui semestru, prin prezentarea unei adeverințe medicale și anunțarea profesorului de sport că doresc să-și recupereze prezențele. După recuperare, studenții urmează să solicite profesorului de sport o cerere pe care o completează și pe care o prezintă la secretariat, achitând ulterior taxa la casierie (15 lei/prezență).
Orarul de sporturi anunțat de responsabilii de la Facultatea de Educație fizică și Sport este disponibil aici: