Recuperarea disciplinelor transversale

Studenții înmatriculați în an terminal al ciclului de studii universitare de licență care nu au parcurs și promovat (sau nu au îndeplinit cerințele minime obligatorii prevăzute în fișa disciplinei pentru a participa la examen) până în acest moment trei discipline complementare (cu excepția studenților din anul 3 al ciclului de studii universitare de licență de la FEAA care în acest semestru parcurg a treia disciplină complementară – dar care pot opta și ei pentru această procedură dacă nu au deja alte două discipline complementare promovate), pot parcurge în semestrul al doilea al anului universitar curent numărul de discipline complementare de care mai au nevoie pentru a-și îndeplini cerințele obligatorii din planul de învățământ.

Studenții pot opta pentru a parcurge discipline complementare care se desfășoară în semestrul al doilea al acestui an universitar pentru studenții anului 2, cu condiția ca în grupele de studiu ale acestora să existe locuri libere (lista cu disciplinele transversale la care mai sunt locuri este disponibilă la finalul articolului).


Înscrierea la aceste discipline se va face depunând o cerere adresată prorectorului UVT responsabil cu strategia academică, la cabinetul 174 din sediul central al UVT (bd. Vasile Pârvan nr. 4, etaj 1). Studenții trebuie să depună, împreună cu cererea de înscriere, și dovada plății taxei aferente parcurgerii disciplinei, aceasta fiind de 100 de lei. Data limită pentru depunerea cererilor este joi, 7 martie 2019.


Studenții din anii terminali care au parcurs disciplinele complementare și au îndeplinit cerințele minime obligatorii pentru a participa la examen, dar nu au promovat examenul, pot participa la restanță în sesiunea C (gratuită) sau D (sesiune ce se organizează la cererea studenților, contra cost) ale anului universitar curent, fără a fi nevoiți să parcurgă din nou cursurile unei discipline.


Studenții din anul 2 al ciclului de studii universitare de licență (respectiv anul 3 licență, în cazul FEAA) care doresc să își schimbe disciplina complementară pe care o parcurg în acest semestru, din cauza unor motive bine întemeiate, pot depune o cerere, în care să se prezinte argumentele respective, adresată prorectorului UVT responsabil cu strategia academică, la cabinetul 174 din sediul central al UVT. Această cerere necesită acordul cadrului didactic titular al disciplinei la care se face transferul, prin semnătura acestuia. Data limită pentru depunerea cererilor de transfer este 7 martie 2019, după această dată nemafiind aprobat niciun transfer.

Transferul la o altă disciplină complementară se poate face doar dacă pentru disciplina respectivă mai există locuri libere în grupele de studiu (dacă disciplina se regăsește în lista publicată la finalul acestui articol). Lipsa unor argumente solide pentru care se solicită transferul la o altă disciplină complementară duce la neaprobarea cererii.

Studenții care la finalul anului terminal al ciclului de studii universitare de licență nu au promovat cel puțin trei discipline complementare, în conformitate cu prevederile planurilor de învățământ, nu pot finaliza studiile universitare de licență, fiind nevoiți să se reînmatriculeze într-un an universitar următor sau să își facă prelungire de studii, pentru a-și îndeplini toate obligațiile prevăzute în planurile de învățământ cu privire la disciplinele complementare.

 

Lista DCT disponibile